Română (România) . 
English (UK) . Vară timpurie, 1979
Deosebirea dintre poezia Ioanei Ieronim şi mai vechea lirică de notaţie vine din lipsa ei de patetism. Poezia trăieşte cu mâinile goale în mijlocul realităţii.” -- Eugen Simion
O constrângere a concretului... o neconcordanţă între timpul nostru lăuntric şi cel accelerat-social. Poeta îşi acceptă condiţia cu un fel de austeritate, cu un fel de nobilă încrâncenare.” – Dan Cristea
Ioana Ieronim reuşeşte să creeze un climat poetic neliniştitor şi izbăvitor totodată, căci ea sesizează şi capturează în vers ambiguitatea fundamentală a cotidianului, înţeles ca punct de relativizare atât a banalului cât şi a iluziei. – Monica Pillat
Amestec de suave detalii cotidiene şi scurte «iluminări», într-un decor ce este deopotrivă al cărţilor şi al imediatului diurn. – Adrian Popescu
Portret de femeie
Poartă o mantie neagră de catifea
un acord al tainei de ore târzii şi arcade
s-a fardat pe un singur obraz
căciula mare trasă pe frunte
Terţine printre blocuri
Cineva la etaj scutură aşternutul
o cămaşă de noapte planează
caută drumul cu braţele
Desen
aş scrie un poem
ca o mână delicată, lunară
întinsă către voi
cu unghii lungi vopsite violet
sau verde
Vară timpurie
Clarei, copil
se luminează a vară
copiii pleacă în cârduri
paşii lor trag liniştea
rotund
peste marginea lumii
Scenă de gen
m-ai aflat cu o balanţă de bijutier dinainte
ea însăşi o magică bijuterie printre
cărţi hârtii trandafiri sălbatici