Apă și pământ

Asemenea apei când atinge uscatul
închiderea / deschiderea porţilor
zidurile risipite în val

tandreţea apei revărsate pe pământ
sau apa rănită între pietrele
rupte azi din munte

apa dormitând pe bolovanii bătrâni
cu pleata de muşchi unduitoare

apa violentă care lovește deşertul
şi seminţele înmuguresc într-o secundă

apa care-şi îndulcește durerea
pe șleauri moi de țărână

apa care inundă şesul
cu bolta cerească răsfrântă-n adânc
și iarba plăpândă a lui martie între lumi
străpunge oglinda

apa, apa cântată
apa descântată

apa ce va sfinţi grădina
pe care o udă

Călătorie

Întuneric subţire spre dimineaţă
valuri lungi cutreieră întinderea de grâu

primele raze ating macii
petalele translucide.

Eu lipită de geamul trenului în câmp
văd cernerea luminii prin capilare vegetale
macii, flăcăra lor care a ars peste noapte
când nu s-a văzut.

Privesc hipnotic macii cum ard în marea de grâu
verdele crud electrizat
privesc şi nu pot să nu te invent
din aerul neînceput.

Este ceva în câmpul de grâu şi maci
an după an

ceva
cineva
care nu poate să nu ne invente pe noi

Tu, străinul

Tu ești străin, mereu uit asta
uit că nu vorbesc cu tine
în limba maternă

dar cum se cheamă limba care ne aduce
laolaltă prin oglinda
simțurilor, deformantă?

Ce spunem se întoarce la marea
prefăcută-n pământ

pământ cu turme și fâneață
unde ești deodată
Străinul!

Aripi captive se clintesc
în trupul care-și aduce aminte
cât era de ușor la început

când era promisiune

când era
cuvânt

Sultanahmet

Chemarea în zori a primului muezin
apoi vocile muezinilor așternute în valuri
pe harta chemării celeste până în zare.

Luceafărul în albastrul adânc
deasupra palatului Topkapi
cu turlele învelite în iederi
și portocalii întorcând nevăzuta lumină
în fructele coapte.

Taxiuri somnoroase așteaptă
îndrăgostiții care înlănțuiți coboară
pe lângă zidul sultanilor
pe Sultanahmet
când se luminează

Cântec cu gura închisă

Îmbrățișează-mă
în tăcere

cum stă în clopot
sunetul îmbrățișat

cum sunetul clopotului
în straturi de aur
de aramă și argint
stă ferecat

în cuib moale de foc
învelit pentru mai târziu

Wikileaks

WikiLeaks, astăzi e vremea lor,
vremea supervirușilor care sparg lacătele virtuale
spre gunoaie și comori virtuale

timpul rockului și eliberării a durat câteva
grăbite generații

acum, mișcarea finală, click back la satul etern
pe care-l iubim dar
n-am vrea tocmai să facem parte –
satul voyerismului nostru planetar
unde se știe totul

se știe și totuși
oho, câte lucruri se întâmplă.

La CNN unii încearcă să pătrundă
țesătura Universului, întemeierile repetate

repetate după chipul nostru: o armonică
viețile noastre seriale
serii-serii de Big Bang.

E târziu, vremea pentru WikiLeaks,
timpul vrăjitoarelor timpul asediilor
viral virtuale

la miezul nopții laptopul cald
se reazemă
de trupul cald

Pași

Pentru Diana și Danielle

Un pas vine după celălalt
pe pământ
și în cer

asemenea stelelor pe orbită, cel nenăscut
se rotește cu tălpile mici
înlăuntrul sferei sale.

Un pas urmează celuilalt
înainte de a te naște

mersul dintâi este zbor
în blânda gravitație

*

Mai târziu mai departe
pe asfalt, parchet șlefuit
țărână și piatră
te poți lovi, poți sângera
- se întâmplă -

dar un pas urmează celuilalt
cum a fost dinainte de a te naște

mersul va fi zbor și aici
- va fi zbor
câteodată

Vârsta unui scrib

Priveşti lumea din prag
cu ochii acoperiţi de cea de-a treia pleoapă
a păsării, transparentă.

Găseşti în oameni ceea ce despre sine
ei singuri nu ştiu,
le porţi crucea şi binecuvântarea
le trăiești viața mai deplin.

Oprești clipa în cuvinte bătrâne ca pietrele,
tăioase ca un ultimatum
proaspete cum sunt rănile sângerând live.

Ce metru îţi va măsura vârsta
între singurătatea scrisului
ca Euripide în peşteră
şi viaţa însăşi – lacomă, risipitoare
în mişcare liberă inerţială ?

Ce cântar îţi măsoară vârsta ţie
vindecător rănit?

Tu
cel fără de vârstă
care a scris.

Tu cine ești? întreabă Ariadna

Dar tu cine ești, care ți-e numele
altul decât cel pe care-l rostesc și în somn
unde nu e amintirea lumilor pe care le-ai întemeiat
ori le vei mai întemeia

Ce e ascuns sub numele pe care-l șoptesc
cu o foame mult mai bătrână ca noi
cu o sete prea nouă ca să-și fi găsit cuvintele

Ce ești tu, domn peste mai multe vieți
labirintul zilelor îmi arată mereu un altul
de câte ori deschid ochii.

Doar cuvintele mele întreabă, nu eu

nu eu care aud cu întreaga ființă
simt cu auzul, gust, ating, suspend peisaje
care au lunecat dincolo de orizont.

Pod peste apă
și păienjeniș peste hău
bucuria
adăugată la bucurie

răspunsul, poate, salvator
la ghicitoare
când va fi timpul

Aproape

frunte la frunte
ochii închiși

atât de aproape încât
ființa ni se așează desăvârșit
ca faldurii de mătase
de lână

în cădere liberă
trupul nostru
care știe atât de mult
și atât de mult știe să uite