În sunet de joagăr
O sinteză lirică rafinată între cosmopolitismul global și rădăcinile locale… Ioana Ieronim reformulează, cu grație, lirismul poeziei moderne pe (mereu) alte coordonate ale sensibilității contemporane,de la rugăciune la parabolă existențială la poezia socială sau sentimentală, de la confesiunea nostalgică la caligrafia reflexiv-enigmatică. Poemele sale sunt, în același timp, de aici și de pretutindeni. -- Paul Cernat
Bruiajul stărilor de spirit luminoase, anunţat chiar din titlul cărţii apare acum mai violent decât oricând… Esteticul cedează aici expresivităţii evenimentului real, concret, câştigată – ca în muzeele cu obiecte ready made şi Pop-Art, prin prin (re)încadrare, prin transferul în spaţiul simbolic în sine al paginii de poem, într-o înrămare semnificativă.
O carte de poezie autentică, de un dramatism comprimat, care lasă întredeschisă poarta spre o zare ce luminează încă. – Ion Pop
Invitation au voyage
Vino în cetatea mea din Carpați
să mâncăm inima florilor și frunzele bune
cum le știam de copii
vino în cuibul cald, părăsit al cetății
să lovim pe întuneric pietrele
făcătoare de scântei
să ne strigăm pe nume și din Poarta Mare
ecoul să ne întoarcă vorbele îngemănat
tu să-mi spui despre întemeiere
despre asedii și războaie, turci și tătari,
întâmplările celor care au fost de față,
povestite din tată în fiu
vino să descoperim
dâre de păcură, urme de berbece pe zid
iar la temelii - scoici mătăsoase
de când lanțul muntos nu se născuse
și era adânc de mare.
Vino la cetatea mea din Carpați
să ne rostogolim în iarba dulce
până jos, la hățișul sălbatic de trandafiri
pe care Frumoasa din Pădurea Adormită
l-a revărsat peste ziduri
la plecare.
Madame X
după J. S. Sargent
Corpul
dat în folosință
privirea departe
viața te trăiește sub ochii
și mâinile altora.
A ta este numai privirea
desprinsă de trup
privirea care tinde și acum
spre ținta ei invizibilă
Unde nu e prea târziu niciodată
De-am fi traversat azi împreună Transilvania
lunecând pe șine silențioase
în geografia unde te-am adus nu o dată
- peisaj de grație și nostalgie pentru atâția,
leagăn și casă, süsse Heimat, haza,
patria nostra, pierdută, păstrată
în câteva limbi
tărâmul cu marea de grâu copt și maci
floarea soarelui în psihedelice lanuri
cai în galop, turme de oi uitate de timp
cetăți despletite, clopotnițe șoptind
zeului nevăzut
în lumina de peste munte, aceeași care
în alt veac
mi-a umplut ochii deschiși întâia oară.
De-am fi traversat azi Transilvania
unde te-am adus de la primele noastre cuvinte
ce se rosteau parcă singure
de-am fi fost azi în acest loc
unde nu e prea târziu niciodată
Oglinzi
oglinda care s-a spart
și nu se uită
oglinda cu zigzaguri de cristal
care-ți împarte viața
cuneiform zigurat serial
oglinda cumpărată de stră-străbunici
la bâlciul de Sânt Ilie sau Pantelimon,
adusă în căruță de la Câmpulung -
rama ei de lemn peste veac ne ține laolaltă.
Oglinda până-n tavanul arcuit
tempo di minuetto
dans interior
oglinda în care privesc
și văd ochii străinului privind
Homeless la New York
Un homeless și cuibul său: ziare vechi
așternute în colț la Felicity Café
straturi-straturi de hârtie veștedă
ca frunzele în pădure
o carcasă oarbă de televizor plină de haine
și el
Stăpânul
fără vârstă, un soț, ai zice, ajuns la nunta de argint
care privește în jur cu ochi încrezători,
cu speranță calmă. Stăpân pe viața lui.
Invincibil.
Pe el Dumnezeu îl iubește. Lumea i se oferă
atot-încăpătoare.
Îngerul străzii îl atinge cu o pală de vânt,
nenumărate bucătării îi încălzesc
pământul sub picioare
chiar și la ceasul cel mai friguros, de puțini știut,
când abia se luminează
În sunet de joagăr
Cioturile copacilor abia tăiați mustind cât vezi cu ochii
țipătul lor alb, mut
și sunetul lung îndelung neîncetat de joagăr
munte după munte
- Anno Domini 2015 în raiul copilăriei mele din Carpați.
Imaginile strânse în cămările inimii sângerează înnoit
buldozărul culcă sate, cimitire, câmp semănat,
pompe sug aurul laptele de sub-pământ
dinamita aruncă în aer fețe de munte
sub legi de smuls un popor întreg de la plug, de la turme,
de la tors și țesut - ca să muncească la strung macara banda rulantă
să toarne betoane, să-nalțe uzine – din care într-o bună zi
oamenii să fie goniți în no-man’s land
scapă cine poate.
Ce s-a construit ieri cade pe rând, putrezește, se vinde la fier vechi
să mai cumpere o zi
- trimite-i pe flămânzii ăia să curețe tot, ca termitele
lună să rămână în urma lor, de parcă nimic n-ar fi fost.
Dacă se trezește careva să întrebe, îl puneți pe fugă.
Terenul valorează aur!
Fațadele însorite din alt secol, uși de cristal, brâie șerpuite în piatră,
tavane cu frescă prăvălite pe străduțe bucureștene, munți de moloz
în care dăinuie printre cioburi zâmbetul vreunei cariatide
pe care azi o duc la măcinat
se macină tot, se străpunge pământul, se despică
se sparg vechile bolți subterane, se rupe în labirint de rădăcini
până la ape freatice jos și mai jos de umbrele amintirii
ca să planteze în sufletul orașului, neapărat aici
un bloc mai înalt ca toate, ultima generație,
și desime de alte blocuri să urmeze după chip și asemănare
să crească din gunoiul dospit al banilor murdari.
Victorie! victoria canibală a zilei
râs post-uman, conserve de aplauze cum se poartă.
Grea ca pământul, inima ține strâns fantasma
orizonturilor căzute în sunet de joagăr
fără deosebire de anotimp

Română (România) .
English (UK) .