Mâini în oglindă

Mâna lipită de oglindă
cele cinci degete semne
de întrebare întoarse către sine
când palma ta atinge
palma dincolo deschisă

fețele alipite înlung
de o parte și cealaltă a hotarului
care desparte viața de moarte
fără s-aleagă
între chipurile îngemănate

Rufele iarna

Rufele aburind întinse pe frânghie
în aerul iute al dimineții de iarnă

munții înzăpeziți își taie conturul
în albastrul fără pată
deasupra curții zidite

Pe-nserat mama desprinde cearșafurile
ca niște bucăți imense de gheață
mă tem că se vor sparge – dar ele se fac moi
se usucă în jurul sobei înalte de teracotă
din celălalt secol

neîmblânzită mireasma nemărginirii
ne primește în patul proaspăt așternut
ne primenește făptura

Zmeura târzie

Tu m-ai adus la viață
din trupul tău cu mâinile tale
m-ai hrănit m-ai îmbrăcat

cu mâinile tale și sufletul aspru legănat
la margine de prăpastie
m-ai readus la viață și după aceea
- fiindcă greu vine înțelepciunea
sau niciodată

mâinile mele care în copilărie puteau vindeca
te-au cuprins, te-au atins din creștet
până-n tălpi, atâta cât rămăseseși,
cum spuneai privindu-te cu uimire.
Și a fost bine o vreme, freamăt de zmeuriș regăsit
în ființă și amintire
când pe limbă ți se topea zmeura miraculoasă
de toamnă târzie.

“Dar să merg eu pe drumul meu”
ai spus într-o zi
tineri și acum, ochii tăi privind
o răscruce de tine știută.

Îți ocroteam viața cu întreaga mea ființă
-- n-am știut decât după aceea
că tot ce fac este să te ajut
spre moartea luminată pentru care
erai pregătită

Sania

Nu există moarte, îmi spuneai
când de moarte eram îndurerată

moarte nu – călătorie
mi-a șoptit cândva bunica mea călătoare

neașteptata călătorie
de atâtea ori anunțată – dar în zgomotul zilelor
în spațiul cu ecouri de care n-avem scăpare
cine distinge vocea adevărată?

Nu vrei s-auzi, mi-a spus bunica atunci,
dar să știi că eu sunt călătoare –
poate demult își alesese pentru mine cuvintele
pe jumătate?
Curând a trecut hotarul, ca un fuior de lumină.
Și n-a fost moarte, ci durerea iluminată
care de-atunci locuiește în mine.

Fie-ți călătoria lină și ție
învelit în multele feluri ale iubirii
precum în plocade adânci ca zăpada și calde
în sania trasă de cai așteptând la ușă
cum te aștepta, odată ca niciodată,
când erai lângă părinții tineri.

Maică matcă

Dorești să-ți încălzesc mâinile la sân
cum făceau cândva țărăncile
când le veneau copiii din nămeți
cu mâinile înghețate?

Asta ceri, să-ți dau adăpost fiindcă ți-e frig,
să-ți las fața lipită de a mea, cum stai
în această clipă, să-ntipăresc
pe pielea mea fierbinte chipul tău
ca să nu te pierzi
în curgerea de nisipuri?

Ce dorești oare ce doreai, spune, spune
pe când luna dădea să apună iar tu
strâns împletit și tot mai strâns în clipa
de mine întrupată, ușor ca o rază,
greu ca pământul te cuibăreai febril
să te cuprind cu totul
pe tine tot în trupul meu materie maică
matcă

și să te-aduc din nou pe lume?

Când se sfințesc apele

Pleci
când zilele sunt mai lungi
în trena lor suitoare
greul tău de viață

pe harta păsărilor migratoare
tipărită în aer
și de ele uitată

E ziua când apele se sfințesc
soare curat peste prag se oglindește

ceasul când luna nouă
atinge fața apelor
cu inelul de aur

Nocturnă în Manhattan

Lună trece peste vârfuri
de zgârie-nori, o vezi?
sparge ici-colo pântecul întunecat
al mumei cerești, cu ugerul ei plin de gheață

Legați, fiecare, de smartphone, trecătorii
ca semințele în păstaie, înfășați în haine de puf
în șaluri de lână din Anzi și Nepal,
ocolesc sacii de gunoi ai zilei – grămezile
cât statul de om

fum se înalță din zgârie-nori, steaguri pe cerul
de cenușă
la fel ca în satele scunde de demult
departe

Moment citadin

Dorm și acum pe saltele din lâna oilor noastre
mă-nvelesc și acum cu plocadul de la bunica
mă reazem de pernele tot de ea dăruite
din puful gâștelor care seara veneau de la râu
gălăgioase, înfometate, în jurul ei.

Dorm pe saltea din lână de la oile noastre
care-au fost mereu mai puține când eram copil
până n-au mai fost deloc.

Mă așez pe plocad, îmi nălucesc spinările oilor
cum suie clinul muntelui la păscut.

Orașul e înzăpezit, plugurile colindă
arterele principale.
Ninge. Mi-e cald și mi-e bine
între lucrurile care s-au mai păstrat

îmi fac planuri ce mostre să pun deoparte,
ce să fotografiez
cum să fac legende la toate astea
pe înțeles, în cloud
pentru copii.